Cel ce urmează sincer lui Hristos, din inimă, prin virtuţi, se ridică şi peste legea scrisă şi peste cea naturală

Cel ce urmează sincer lui Hristos, din inimă, prin virtuţi, se ridică şi peste legea scrisă şi peste cea naturală – Sfântul Maxim Mărturisitorul

   „Cel ce urmează sincer lui Hristos, din inimă, prin virtuţi, se ridică şi peste legea scrisă şi peste cea naturală.

   Socotesc că nu e nici o piedică pentru cel ce s-a deprins mai înainte prin legile acestea, prin cea naturală şi prin cea scrisă, să vieţuiască plăcut lui Dumnezeu şi vrednic de El, ca şi fără acestea să primească, odată cu arătarea luminii dumnezeieşti, şi adevărata cunoştinţă a lucrurilor, pe cât e cu putinţă omului. Aceasta întrucât urmează prin credinţă sinceră numai rațiunii ce duce spre cel mai înalt bine şi nu se atinge câtuşi de puţin cu mintea de nici un lucru sau gând sau înţeles sub care cade şi în care se arată firea şi cunoştinţa în orice mod există. Căci aşa se cuvine să facă cel ce s-a hotărât să urmeze sincer lui lisus, Care a trecut cerurile.*

* notă de subsol – Aici nu e vorba de o rațiune care trebuie să premeargă credinței in sensul lui Abelard (intelligo ut credam), ci de o rațiune care nu trebuie despărţită de credință nici real, nici cronologic. E vorba de rațiunea exprimată prin cele două legi, care e în acelaşi timp cuvântul lor. E suma de rațiuni divine, incorporate in lucruri sau în cuvintele Scripturii, cu care se simte de acord şi rațiunea umană. Aceste raţiuni au o evidenţă intrinsecă. Dar ele sunt in acelaşi timp cuvinte ale lui Dumnezeu. Deci omul – urmând raţiunilor legii naturale sau ale legii scrise şi, în acelaşi timp, raţiunii sale, cu care ele işi descoperă uşor acordul – poate să facă aceasta cu atât mai uşor cu cât evidenţa acestor raţiuni il face să le so- cotească drept cuvinte ale lui Dumnezeu şi deci le va şi urma cu credința cu care trebuie să urmeze acestor cuvinte.
Dar raţiunilor exprimate prin cele două legi şi raţiunii proprii trebuie să li se urmeze şi pentru motivul că ele indeamnă pe om så se ataşeze de raţiunile lucrurilor şi ale cuvintelor, nu de suprafeţele şi literele lor, pro- curatoare de plăceri şi de o religiozitate formalistă. Ele trag mintea spre ceea ce e spiritual, spre ceea ce exprimă mai adecvat pe Dumnezeu. Cunoscând aceste raţiuni ale lucrurilor, omul credincios se simte sub raza luminii dumnezeieşti. Prin aceasta el urmează lui lisus, Care a străbătut cerurile (Evrei 4, 14), nerămânând ataşat lucrurilor pământeşti şi literei legii. După ce cineva s-a deprins – prin legea scrisă şi naturală – să devinā iubitor de Dumnezeu, poate să se dispenseze de ele, să nu mai primească nici un lucru sau gând în minte, ci să se preocupe numai de Dumnezeu. În lumina dumnezeiască acela va vedea că în ceea ce e mai mult se află şi cunoştinţa adevărată a lucrurilor (ca ceea ce e mai puțin). Din aceasta se vede din nou că legea scrisă şi naturală izvorăsc din ordinea de viaţă dumnezeiască, din ordinea Duhului, la care se ridică omul duhovnicesc prin înţelegerea superioară a acelora.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, AMBIGUA, traducere din limba greacă veche, introducere și note de Preotul Profesor Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 227 – 228.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EVANGHELIA ȘI APOSTOLUL ZILEI

Evenimente-Duhovnicesti-sidebar2