Cum se naște plăcerea? din perspectiva Sfântului Maxim Mărturisitorul în Ambigua

Cum se naște plăcerea? din perspectiva Sfântului Maxim Mărturisitorul în Ambigua

   Cum se naște plăcerea? din perspectiva Sfântului Maxim Mărturisitorul în Ambigua. Suntem în perioada Postului Paștelui, din această cauza m-am gândit să vorbim un pic despre cuvântul plăcere. În principiu plăcerea nu este ea însăși un păcat, dar de cele mai multe ori ea devine un păcat. De exemplu: în mod sigur există perioade în care doi oameni căsătoriți, un bărbat si o femeie își oferă altuia plăcere. Iar dacă relația lor este binecuvântată de Dumnezeu, prin faptul că cei doi s-au cununat religios la Biserică, și prin faptul că amândoi în măsura posibilităților își ofera aceasta în perioadele potrivite la care consimt amândoi de comun acord, plăcerea este îngăduită. Însă când ea nu este binecuvântată… atunci plăcerea poate exista… dar ea se transformă într-una vinovată. Nu fiindcă cineva i-ar acuza, ci fiindcă în sufletul lor știu că ceva nu este cum ar trebui să fie.

   Plăcerea poate fi de mai multe feluri: plăcere trupească în sensul de plăcere sexuală, plăcere olfactivă, în sensul în care ne putem uita la diverse obscenități din reviste, din mediul online, etc. plăcere gustativă sau gurmandă prin care stomacul simte o anumită plăcere ingerarea anumitor mâncăruri… nu că aceasta ar fi ceva nenatural sau interzis… dar ea poate deveni și ne poate crea probleme chiar în plan fizic, nu numai în plan sufletesc. Iar aici mă refer nu numai la măncarea peste măsură, ci și la mâncarea anumitor mâncăruri în zilele în care ar trebui, teoretic, dacă suntem creștini, să postim. Postul poate fi si tratament pentru trup, însă acesta este un beneficiu de 50% pe care-l putem obține. Pentru a obține un beneficiu de 100% trebuie să vedem beneficiul pe care-l putem obține mai ales din perspectiva duhovnicească sau perspectiva spirituală. Dacă putem înțelege că postul reprezintă o jertfă pe care suntem sau nu suntem capabili să o facem pentru cineva drag nou (în cazul de față vorbim.de jertfa pe care și noi suntem dispuși să o facem pentru Domnul Iisus Hristos, așa cum si El S-a jertfit pentru noi. Dar putem să extrapola și să facem acest exercițiu sa vedem cât de dispusi suntem să ne jertfim pentru cineva drag nouă: mama, tată, bunic, bunică, soț, soție, fiu, fiică… etc.). E un mod prin care ne abținem, un mod prin care ne întărim voința. Omul din ziua de azi nu este slăbănogit doar din punct de vedere fizic, el este slăbit mai mult din punct de vedere al neputinței de a se controla, a-l neputinței de a-și controla voința.

   Să vedem perspectiva Sfântului Maxim Mărturisitorul cu privire la plăcere, pasaj preluat din cartea Ambigua.


12. Cum se naşte plăcerea.

   Căci toată plăcerea pentru cele oprite se naşte dintr-o pasiune faţă de ceva sensibil, prin mijlocirea lucrării simțurilor. Fiindcă plăcerea nu este altceva decât o formă a senzaţiei modelate în organul simțului prin vreun lucru sensibil, sau un mod al lucrării simțurilor determinat de o poftă neraţională. Căci pofta adăugată la senzație se transformă în plăcere, imprimând senzaţiei o formă, şi senzaţia mişcată de poftă naşte plăcerea când atinge lucrul sensibil (nota de subsol integratăDe la senzație, ca pură lucrare perceptivă, până la plăcere, nu e decât un pas. Căci, după prima definiție, plăcerea nu e decât o formă a senzaţiei, a percepției cu simţurile, căreia un lucru perceput îi dă prin patimă o formă persistentă; plăcerea gustarii nu e decât o gustare, căreia un lucru gustat cu patimă îi dă o formă întărită, o calitate anumită, pe care acel lucru o modelează intr-un anumit fel.

   A doua definiție a plăcerii nu diferă mult de cea dintâi. După aceasta, plăcerea e un mod al senzației la care s-a adăugat o poftă, ceea ce e cam acelaşi lucru cu: o formă a senzației însoțită de patimă. Elementul nou care intervine în această definiție e precizarea patimii ca poftă. Plăcerea e un mod al senzației (al lucrării simțurilor), determinată de o poftă iraţională.

   Rezumánd, plăcerea se produce astfel: un lucru perceput prin senzație produce poftă; pofta mişcă senzația spre lucrul respectiv; când lucrul respectiv este atins, se naşte plăcerea.). Cunoscând deci sfinții că sufletul, mişcându-se prin mijlocirea trupului, contrar firii, spre cele sensibile, îmbracă o formă pământească, au înțeles că e mai bine ca prin mijlocirea sufletului ce se mișcă potrivit firii spre Dumnezeu să-şi apropie după cuviinţă şi trupul de Dumnezeu, înfrumusețându-l prin deprinderea în virtuți, atât cât se poate, cu înfăţişāri dumnezeieşti (Notă de subsol integratăAşa cum sufletul ia un chip pământesc – mişcându-se prin mijlocirea trupului, sau prin senzații pătimaşe, spre cele din afară, tot asa trupul, fiind mişcat prin mijlocirea sufletului spre Dumnezeu, prin virtuţile săvârşite prin el, se face străveziu pentru Dumnezeu. Prin plăcerea mijlocită de trup se imprimă pământescul în suflet. Prin virtuțile mijlocite trupului de suflet se imprimă în trup spiritualitatea divină.)

Sfântul Maxim Mărturisitorul, AMBIGUAtraducere din limba greacă veche, introducere și note de Preotul Profesor Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 163 – 164.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EVANGHELIA ȘI APOSTOLUL ZILEI

Evenimente-Duhovnicesti-sidebar2