Duminica a XVII după Rusalii – vindecarea fetei femeii canaaneence – vindecarea dintre neamuri
Duminica a XVII după Rusalii – vindecarea fetei femeii canaaneence – vindecarea dintre neamuri.
„Și ieşind de acolo, lisus a plecat în părțile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, ieşind o femeie canaaneeancă din hotarele acelea, striga, zicând: «Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de demon». El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Și apropiindu-se ucenicii Săi, Îl rugau, zicând: «Elibereaz-o, că strigă în urma noastră». Iar El, răspunzând, a zis: «Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel». lar ea, venind, I se închina, zicând: «Doamne, ajută-mă!» El însă, răspunzând, i-a zis: «Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor». lar ea a zis: «Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor». Atunci răspunzând lisus, i-a zis: «O, femeie, mare este credinţa ta; fie ție precum voieşti!» Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.” Matei 15, 21-28
Ca să înțelegem această pericopă mai bine ar trebui să înțelegem în primul rând că Dumnezeu și-a ales un popor, în care de altfel S-a și întrupat. Deci, avem Poporul Ales și Neamurile. Toate celelalte popoare făcând parte din regate sau împărății… indiferent cum erau structurate… are mai puțin importanță structura politică… sau de suveranitate / dependență… făceau parte din aceste Neamuri. Cel mai important popor era Poporul Ales, fiindcă el, poporul, îl cunoștea pe Dumnezeu, în măsura în care Dumnezeu Însuși sau Yahve (Eu Sunt Cel Ce Sunt), cum era cunoscut Dumnezeu în aceea perioadă, se lăsase descoperit.
Din această cauză iudeii sau evreii se considerau oameni, iar Neamurile erau considerate la nivel de animale. Acum dacă ne întoarcem și citim din nou pericopa informațiile cuprinse în ea capătă un alt sens. Iar ca să o înțelegem și mai bine… ne raportăm și la visul Sfântului Evanghelist Petru cel căruia în vis îi apare o plasă cu animale si i se spune să taie să junghie și să mănânce… Iar el intrigat si supărat spune că el nu mănâncă nimic spurcat / necurat. Dar Dumnezeu îl îndreaptă spunându-i să nu numească necurat ceea ce El Însuși a sfințit. Iar aceasta se întâmpla cu o zi înaintea botezului primei familii din Iope dintre Neamuri conform Faptele Apostolilor 11, 5-9.
În pericopa noastră însă avem un precursor al acestui eveniment prin care mama unei fete se pocăiește, iar Fiul lui Dumnezeu întrupat apreciază marea ei credință și îi tămăduiește / vindecă fiica. Creștinismul a evoluat, ridicând și femeia la nivelul la care merită. În iudaismul prin legea lui Moise (credința mozaică) a rămas la același nivel.
