Inima și raționalitatea ei irațională, câteodată – o antinomie care poate fi înțeleasă mai ușor
Inima și raționalitatea ei irațională, câteodată – o antinomie care poate fi înțeleasă mai ușor. Antinomia este înțeleasă ca fiind doi termeni ai aceluiași cuvânt care se contrazic, adică sunt în opoziție, dar în același timp nu se contrazic, adică sunt perfect realizabili, amândouă în același timp. Mot a mot, sau cuvânt cu cuvânt, traducerea din limba greacă este anti nomie, adică anti tradus prin în loc de (din cauza aceasta în limba română folosim și cuvântul împotrivă – iar când pui în loc de ceva altceva binențeles că înseamnă că ești împotrivă, se subînțelege cu alte cuvinte) iar nomie provine de la cuvântul nomos tradus prin nume sau lege. S-ar traduce astfel prin „contradicție între legi” cel puțin aparență, doar în aparență. Legi care se contrazic, dar care în același timp nu se contrazic.
Conform lui Blaise Pascal „inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaște”. Reprezintă o afirmație cât se poate de pertinentă și de reală. Iar aceasta depășește legile lumii fizice, adică transcede timpul și spațiul. Inima și implicit iubirea este cea mai marr forță din univers. Dumnezeu este definit ca fiind Iubire. Din iubire a creat lumea, din iubire l-a creat pe om, bărbat și femeie, și tot din iubire Sa a luat chip de Rob, adică chip trupesc, adică chip de Om…. devenind astfel Fiul Omului, pentru ca pe om să-l restabilească, adică să-l îndumnezeiască. Fiul lui Dumnezeu întrupat a coborât pentru ca pe om să-l ridice. Dar Dumnezeu, tot din iubire, nu ne obligă, iar omul are posibilitatea să-i răspundă Iubirii lui Dumnezeu oferindh-i propria sa iubire, folosindu-se pentru aceasta de voința sa (pentru despătimire – patima are un singur și același înțeles, totuși îl puten folosi în contexte diferite – pătimesc, deci sufăr… fiindcă păcatul în forma continuată mă ține rob al păcatului, și deci departe de Dumnezeu, sau patima în cazul Pătimirilor Mântuitorului , Care a suferit, dar care a suferit pentru noi, El având toate afectele omenești, dar fără de păcat, deci ca o concluzie și fără patimă).
Iubirea lumească, iubirea palpabilă pe care mulți dintre noi o experimentăm, sau cel puțin considerăn că o experimentăm, poate să fie mai mult sau mai puțin rațională. De obicei, în cele mai multe cazuri iubirea ajunge să fie irațională mai ales în cazul adolescenților. Apoi, odată cu trecerea anilor, oamenii, fie că vorbim de femei, fie că vorbim de bărbați, în egală măsură, ajungă să iubească din ce în ce mai rațional. Iubirea aceea cu fluturi în stomac, cu bătăile inimii ajunse la un nivel în care putem considera că vom muri, vorba vine, dacă nu vedem sau nu ne întâlnim cu persoana iubită, este apanajul adolescenței și poate cel mult al tinereții. Dar atunci poate fi perioada în care putem face si cele mai multe greșeli de judecată, dacă nu avem și o măsură duhovnicească înaltă, dacă nu suntem suficienți de înțelepți să ascultăm și sfaturile celor din jurul nostru.
Am încercat în și prin acest articol sa fac o legătură între inimă, raționalitate, iraționalitate, diverse etape inerente prin carr omul trece, adolescență, tinerețe, maturitate și legătura cu partea duhovnicească. De exemplu Mântuitorul Iisus Hristos spune la un moment dat citez: „căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” conform Matei 15, 19 (sublinierea și îngroșarea texrului îmi aparține, pentru a scoate în evidență importanța inimii). Iar acest pasaj este cuprins într-un context mai amplu pe care de asemenea vreau să vi-l prezint.
„Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: Ascultaţi şi înţelegeţi: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: Lămureşte-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.” Matei 15, 10-20.
Un loc important în Sfânta Scriptură despre inimă se mai vorbește și acolo unde se spune că unde este inima ta este și comoara ta, mai exact se vorbește la Matei 6, 21, loc în care Iisus Hristos spune așa: „căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” Mântuitorul este cel mai bun psiholog în măsura în care cunoaște faptul că omul are o aplecare și o neputință către cele materiale, prin toate învățăturile Sale încercând să ne facă să dobândim și noi, fiecare în parte, Împărăția Cerurilor, care este înăuntrul nostru. Ea trebuie lucrată în fiecare zi, puțin câte puțin.
Dacă îmi vor mai veni idei pe parcurs voi îmbunătăți articolul. Până atunci sunteți invitații mei să comentați referitor la ceea ce am scris. Sau, de ce nu, să veniți voi înșivă cu completări. Mulțumesc anticipat!
P.S. – Creștinii au lucrarea de aducere, sau de coborâre, a minții în inimă cu ajutorul rugăciunii inimii sau a rugăciunii minții: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
sursă poză: comorinemuritoare.ro
Un alt articol recomandat oarecum oe aceeași temă găsiți accesând adresa httpshttps://handmade.luxdesign28.ro/inima-are-ratiunile-ei-pe-care-ratiunea-nu-le-cunoaste-blaise-pascal-mai-mult-decat-filosofie/
„Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste” – Blaise Pascal – mai mult decat filosofie