27 August: Pătimirea Sfântului Mucenic Fanurie

Sfântul Mucenic Fanurie

27 August: Pătimirea Sfântului Mucenic Fanurie

Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se știe când anume a trăit, nici cum i-a fost sfârșitul.

Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane. Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoană: “Sfântul Fanurie”. Acest nume nu se găsește însă în martirologii și sinaxare.

Sfîntul Fanurie a săvârșit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute.

După o tradiție populară, răspîndită în insula Creta și în alte țări ortodoxe, mama sfîntului era o mare păcătoasă și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăință. Însă el n-a el n-a încetat să se roage cu stăruință pentru mîntuirea mamei sale. Pe cînd păgînii îl ucideau cu pietre pe Sfîntul Fanurie, el scria: “Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mîntuirea mamei lui Fanurie”.

Din cauza aceasta, cînd credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfîntului Fanurie.

În rândul credincioșilor se vorbește și de alte minuni săvârșite de Sfîntul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cît și în celelalte țări ortodoxe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *