Nu putem să ne ocupăm cu lucrurile ce țin de o stare a sufletului mai desăvârșită câtă vreme suntem încă în război cu patimile. În tot Vechiul Testament, în loc…
Category: Filocalia
Există două categorii de persoane în funcție de providențierea divină
Din punct de vedere al providențierii divine se pare că există două categorii mai generale în care se încadrează oamenii: categoria care se află în strâmtorare (putem să îi includem…
Sfântul Isaac Sirul: Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi
Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu zelos şi rău. Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi…
Filocalia 3: Pomul vieții și pomul care ascunde deosebirea binelui de rău
Dacă cineva vrea să vadă în chip just creația (căci omul are puterea naturală să vadă bine și să deosebească binele de rău), va fi călăuzit spre pomul vieții, care…
Ce înseamnă că era scrisă vina Mântuitorului în latinește, grecește și evreiește
„Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.” (Luca 23, 38) Scrisoarea din titlul vinei Mântuitorului L-a arătat pe Cel răstignit ca împărat…
Denia celor 12 Evanghelii: Hristos, Irod, Pilat, Cezarul, iudeii – un înțeles duhovnicesc
76. Irod ţine locul lucrării patimilor. Pilat pe al deprinderii amăgită de ele; Cezarul pe al întunecatului stăpânitor al lumii; iudeii pe al sufletului. Când deci sufletul, supunându-se patimilor, predă…
Smochinul neroditor, ce înseamnă
Ce înseamnă smochinul din Evanghelie, care e blestemat să se usuce fără nici un motiv întemeiat la aparentă? Dumnezeu Cuvântul, care toate le chiverniseşte cu înţelepciune în vederea mântuirii oamenilor,…
Libertatea voinței, Sf. Diadoh al Foticeii
Libertatea voinţei se arată în voirea sufletului raţional, care e gata să se mişte spre orice ar vrea. Pe aceasta să o convingem să fie gata numai spre bine, ca…
Evanghelia zilei: Iisus în fața lui Pilat. Tâlcuirea Sfântului Maxim Mărturisitorul
Evanghelia care se citește în joia săptămânii lăsatului sec de carne este: Marcu 15, 1-15. „În vremea aceea arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și…
Pr. Nicolae Dima: Cum se spune un adevăr dureros. 7 sfaturi pentru viață de la Sf. Isaac Sirul
Dacă vrei să-l aduci pe fratele tău la adevăr spune-i cu dragoste un cuvânt sau două, dar să nu te aprinzi cu mânie împotriva lui .Semnul iubirii, conform Sf. Isaac Sirul, este smerenia.…

