Nu putem să ne ocupăm cu lucrurile ce țin de o stare a sufletului mai desăvârșită câtă vreme suntem încă în război cu patimile. În tot Vechiul Testament, în loc de Israel, să înțelegem sufletul nostru. Deci nu putem să ne ocupăm cu agricultura sau plugăria (adică cu roadele virtuții) până ce suntem în război cu vrăjmașii (adică cu patimile). De asemenea, nu putem să avem cunoașterea lucrurilor până ce nu ne ostenim cu faptele, așa cum Iacov nu a câștigat-o pe Rahela până ce nu s-a ostenit mai întâi 7 ani ca să o ia mai întâi pe Lia, find sora mai mare. Deci Sfântul Nil la acest lucru se referă când spune de ordinea lucrurilor în viața duhovnicească: mai întâi este războiul cu patimile și dobândirea virtuții și apoi vine cunoașterea rațiunilor.
Celor ce s-au luptat bine pentru virtute, dar pentru multa lor smerită cugetare încă nu socotesc că au biruit, le zice cuvântul, îndemnându-i: „Prefaceţi săbiile voastre în fiare de plug şi lăncile voastre în seceri” (Isaia 2, 4). Prin aceasta îi sfătuieşte să nu mai atace în deşert pe vrăjmaşii biruiţi, ci, spre folosul celor mulţi, să-şi mute puterile sufleteşti de la deprinderea războinică la plugărirea acelora care sunt înfundaţi încă în faptele răutăţii.
Dar tot aşa pe cei ce au încercat, peste puterea lor, să facă aceasta înainte de a ajunge la o asemenea stare, fie din neexperienţă, fie din lipsă de judecată, îi sfătuieşte lucrul dimpotrivă: „Prefaceţi fiarele voastre de pluguri în săbii şi secerile voastre în lănci”.
Căci la ce ne şi foloseşte plugăria, câtă vreme dăinuieşte războiul în ţară şi ne împiedecă să ne bucurăm de roadele ei, silindu-ne să dăm belşugul mai degrabă vrăjmaşilor decât celor ce s-au ostenit? De aceea poate nu le îngăduie Dumnezeu israelitenilor, care luptau încă în pustie cu feluritele popoare, să se ocupe cu plugăria, ca aceasta să nu-i împiedece de la deprinderile războinice.
Dar după ce vrăjmaşii au ajuns sub mâna lor, îi sfătuieşte să se ocupe cu ea, zicând: „Când veţi intra în pământul făgăduinţei, sădiţi în el tot pomul roditor” (Levitic 19, 23), dar înainte de a intra să nu sădiţi. Sădirea urmează după intrare.
Şi pe drept cuvânt. Căci înainte de desăvârşire cele sădite nu sunt sigure, mai ales că cei ce vor să sădească umblă încă încoace şi încolo, după năravul celor nestatornici. Pentru că şi în lucrurile evlaviei este o rânduială şi o înşiruire, ca şi în oricare altul, şi trebuie pornit şi în această vieţuire de la început. Cei ce trec cu vederea cele de la început şi sunt atraşi de lucrurile mai plăcute, sunt făcuţi de silă să ţină seama de şirul rânduielii, aşa cum Iacov, atras de frumuseţea Rahelei, nu s-a uitat la slăbiciunea ochilor Liei, dar cu toate acestea nu a putut ocoli osteneala dobândirii unei asemenea virtuţi, ci a împlinit şi săptămâna ei de ani. Cel ce vrea să ţină seama de ordinea vieţuirii, trebuie aşadar să nu meargă de la sfârşit spre început, ci să înainteze de la început spre desăvârşire.
Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 32, în Filocalia, vol. 1, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M.B.O.R, București, 2008, pp. 222-223.
