Două lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi-născut, Israel: Pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Baraba l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimântatu-s-a cerul de aceasta, şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israele, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut.
Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi; capul a răbdat spini; faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuiri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţă. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi din patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Răstignindu-Te Tu, Hristoase, toată făptura văzând s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale. Că înălţându-Te astăzi se pierde neamul evreiesc. Catapeteasma Templului s-a rupt în două şi morţii din morminte au înviat; sutaşul văzând minunea s-a înfricoşat; iar Maica Ta, stând lângă Tine, a strigat, plângând ca o maică şi zicând: Cum nu voi plânge şi nu mă voi bate în piept, văzându-Te pe Tine spânzurat pe lemn, gol ca un vinovat? Cel ce ai fost răstignit şi ai fost îngropat şi ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!
