Studiu cu privire la faptul că persoanele religioase au suferit cel mai puțin în timpul pandemiei Covid

Studiu cu privire la faptul că persoanele religioase au suferit cel mai puțin în timpul pandemiei Covid

    Studiu cu privire la faptul că persoanele religioase au suferit cel mai puțin în timpul pandemiei Covid. Tradus din limba engleză în limba română de pe siteul lifesitenews.com titlul articolului sună așa: „Studiu cu privire la faptul că persoanele relegioase au suferit cel mai puțin în timpul pandemiei”. Studiul a fost realizat de Universitatea Cambridge din Marea Britanie și a avut în vedere un număr de 3.884 de oameni. Și la final a ajuns la concluzia că persoanele religioase fac față mai bine crizelor, în cazul de față închiderilor în propriile locuințe. Și asta a fost observat mai ales într-o societate precum cea din Marea Britanie care nu e tocmai o societate în mod particular atât de religioase. De asemenea studiul.a concluzionat că  credința în Dumnezeu îi face pe oameni să aibă o viață fericită și societate să fie o societate mai sănătoasă în general.

Post Scriptum: Iar aici ajungem să avem și noi propria noastră concluzie. Românii credincioși, în general, marea lor majoritate, au avut o atitudine mai bună și au ajutat societatea să depășească acest moment dificil mult mai ușor. Așadar credința creștină are un impact pozitiv major în cadrul societății.

sursă: The most religious suffered the least under COVID lockdowns: new study – https://www.lifesitenews.com/analysis/the-most-religious-suffered-the-least-under-covid-lockdowns-new-study/?utm_source=daily-canada-2024-03-06&utm_medium=email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *