Despre Darul Înainte-Vederii (Pr. Nicolae Tănase)
Un interviu liniștitor și plăcut în care tema discuției este darul înainte-vederii sau despre clarviziune. Părintele Nicolae Tănase relatează în cadrul interviului, între altele, două situații în care darul înainte-vederii a fost prezent și două situații în care darul înainte vederii nu a fost prezent la Sf. Ilie Cleopa și la Sf. Arsenie de la Prislop (Sf. Arsenie Boca) arătând că acesta nu se manifestă continuu și negreșit în toate situațiile. Pe tot parcursul interviului părintele arată că darul înainte-vederii este un dar real de la Dumnezeu, însă atrage atenția asupra faptului că pot fi persoane care speculează sau nu dezmint faptul că ar avea darul acesta, deși aceasă harismă nu poate fi întâlnită la tot pasul și nu poate fi nicidecum asociată cu ghicitoria.
Interviu realizat de Ortofilm.







