Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este un eveniment mai degrabă întristător decât o prăznuire. Întristător pentru semnificațiile pe care le poartă. O singură întristare este după Dumnezeu, adică după voia lui Dumnezeu – întristarea pentru păcat. De aceea se ține și post, pentru că facem opoziție la “ospățul urât” care a dus la tăierea capului sfântului. Se zice că a fost adus pe tavă pe un pat de varză. De aceea în popor în unele locuri nu se mănâncă varză în această zi. Iată că evlavia populară este plină de noblețe.
Dar care este semnificația întristătoare pentru care ne abținem de la “ospăț”? Sfântul Ioan este după cuvântul Scripturii “glasul celui ce strigă în pustie” adică conștiința care strigă și ne mustră pentru păcat arătându-ne că nu ni se cade să facem păcatul. Nesocotind acest glas al conștiinței suntem ca un alt Irod care pentru plăcerea vremelnică ajungem să fim “datori” a tăia capul dreptului, adică al dreptății conștiinței. Așa a făcut Irod. “Datorită” beției ospățului (din cauza desfătării cu păcatul) a tăiat capul dreptului până la urmă, adică a suprimat glasul dreptății, cum facem și noi de altfel de multe ori.
Așadar, să ne întristăm pentru acestea, adică să ne așezăm în sobrietate (opusul beției sau amăgirii) și să vrem să ascultăm totdeauna de glasul conștiinței care este glasul dreptății, adică al lui Dumnezeu, glas pe care îl auzim înlăuntrul nostru.
