Sfânta Mare Muceniță Hristina (24 iulie)

În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpânirea ighemoniei. El avea o fiică, fecioară tânără, care din anii tinereții sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul său, și și-a pus sufletul său pentru El, răbdând cu bărbăție multe munci cumplite. Când s-a născut aceasta, părinții i-au pus numele Hristina și aceasta nu după înțelegerea păgânească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci singur numele acela mai înainte arăta oarecare proorocie – că această fecioară, venind în vârstă, avea să fie creștină, roabă, mireasă și muceniță a lui Hristos. Și venind ea la vârsta de unsprezece ani, și-a arătat frumusețea feței ei foarte minunată, căci nu era între fecioare vreuna, care să fie asemenea ei la frumusețe. Deci, vrând tatăl ei ca să o păzească de vederea omenească, i-a rânduit petrecerea ei în palatul cel mai înalt; apoi dându-i slujnice bune și ducându-i zeii săi cei de aur și de argint, i-a poruncit să se închine lor și în toate zilele să le aducă tămâie.
Petrecând multe zile în rugăciuni și în postire, s-a învrednicit cercetării celei din mila lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului și a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, numind-o mireasă a lui Hristos; apoi a înțelepțit-o pe ea desăvârșit în cunoștința lui Dumnezeu și i-a spus despre nevoința ei cea pătimitoare, că va fi muncită de trei chinuitori, pentru Unul Dumnezeu în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoință, dându-i pâine curată să mănânce, căci era flămândă de postire.
Iar într-una din zile, ighemonul Urban, vrând să cerceteze pe fiica sa și să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzându-și idolii, a întrebat pe Hristina: „Unde sunt zeii?”. Iar ea tăcea. Deci chemând slujnicele, le-a întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor. Și umplându-se el de mânie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicându-i: „Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?”. Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfânta deschizându-și gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuți din aur și argint, i-a numit diavoli și idoli fără simțire, spunându-i cum i-a sfărâmat cu mâinile sale.
Apoi, trecând noaptea și sosind ziua, Urban fiind pornit de diavol spre cruzime și uitând dragostea cea firească către fiica sa, a șezut la judecată, vrând să muncească pe Sfânta Hristina, nu ca pe o fiică a sa, ci ca pe o străină și făcătoare de mare răutate.
Și după ce au dezlegat-o de la muncire, a văzut zăcând pe pământ carnea sa, care zdrobindu-se, căzuse de la dânsa; și, adunând-o, a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicându-i: „Mănâncă carnea fiicei tale!”. Iar el, mâniindu-se mai mult, a întins pe sfânta pe o roată de fier și, aprinzând foc sub dânsa, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, întorcând-o pe foc cu roata, fecioara se frigea ca un pește sau ca niște carne de mâncare și nu era cu putință firii omenești și mai ales celei femeiești, să fie vie într-o muncă ca aceea; dar Dumnezeu îi ținea viața roabei Sale și o întărea pe dânsa, spre mărirea numelui Său cel Sfânt și spre rușinarea păgânilor.
După pieirea neașteptată a lui Urban, a venit în locul lui un alt ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care ședea în temniță. Iar el scoțând-o pe dânsa și punând-o înaintea judecății sale, mai întâi se ispitea să înșele pe muceniță cu îmbunări și s-o depărteze de Dumnezeu.
Deci, silindu-se să biruiască pe cea nebiruită, a chemat vrăjitorii și fermecătorii, care știau să farmece toate jivinele și le-a poruncit să adune cu farmecele lor mulțime de șerpi, vipere și scorpii și să le dea drumul împotriva muceniței, ca s-o omoare cu mușcăturile lor otrăvitoare. Și slobozite fiind acelea asupra sfintei, nici una dintr-însele n-au vătămat-o, deși se târau și se încolăceau pe lângă trupul ei. Iar fermecătorul cel mare stătea aproape și întărâta cu șoptirile și meșteșugirile sale pe acele târâtoare, ca să muște pe fecioară. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au întors, repezindu-se spre acel vrăjitor și îndată l-au omorât cu mușcăturile lor. Iar sfânta a zis către jivinele târâtoare: „Vouă, șerpilor, viperelor și scorpiilor, vă poruncesc cu numele lui Iisus Hristos, să vă duceți fiecare la locul vostru, nevătămând pe nimeni”. Atunci îndată s-au risipit, ducându-se fiecare la locul său.
Iar după un ceas, Sfânta Hristina s-a milostivit spre cel omorât și, rugându-se Domnului, l-a înviat și l-a făcut creștin.
După aceea, i-a tăiat și limba care slăvea pe Hristos Dumnezeu. Iar mucenița, chiar și după tăierea limbii, vorbea limpede. Deci, apucând limba cea tăiată, a aruncat-o în fața ighemonului și, lovindu-l în ochi, i-a zis: „Păgâne, mănâncă mădularele mele!”. Și a orbit ighemonul din lovitura aceea, iar sfânta binecuvânta pe Dumnezeu foarte, iar pe idoli și slujitorii lor îi ocăra. Deci ighemonul, nesuferind să audă mai mult acele ocări și mâniindu-se și pentru orbirea ochilor săi, a poruncit s-o dea la moarte. Și fiind împunsă de ostași cu fiare ascuțite, fecioara cea fără de prihană și Marea Muceniță a lui Hristos Hristina și-a dat cinstitul și sfântul ei suflet în mâinile Domnului său.
Întru ea a arătat cu minuni puterea Sa cea mare, încât trei cumpliți muncitori n-au putut să biruiască pe această fecioară singură. Iar un oarecare om din neamul ei, crezând în Hristos, a luat pătimitorul ei trup și l-a îngropat cu cinste. Acestea s-au făcut, împărățind atunci peste romani și peste elini păgânul Sevir, iar întru noi stăpânind întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!