Cel ce este credincios în foarte puțin și în mult este credincios și cel ce e nedrept în foarte puțin și în mult este nedrept. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată? Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă va da ceea ce este al vostru (Luca 16:10-12)?
Așa grăiește Stăpânul și al lumii materiale și al celei duhovnicești. Averea materială, adică materialul, El îl numește foarte puțin, iar averea spirituală, adică spiritualul, El îl numește mult. Oricui îi este dat în viață să aibă avere materială multă, dar se dovedește a fi un egoist, un îmbuibat, un împietrit la inimă, un mândru, un nemilostiv și un fără de Dumnezeu, aceluia nu-i mai poate fi dată și avere spirituală, deoarece fiind necredincios în cea foarte puțină, adică cea materială, lui nu i se mai poate încredința și cea care este multă, adică cea spirituală. Căci nu are cum să fie credincios duhului, câtă vreme a fost necredincios materiei.
Omul este pus la încercare în această lume materială și străină și dacă trece această încercare cu bine, atunci el și-o dobândește și patria lui cea adevărată, dar dacă el iese nevrednic după această punere la încercare, cine îl va mai pune pe el în drepturile lumii lui proprii? Căci lumea proprie omului, patria lui adevărată, este împărăția cerească cea negrăită. Pe când lumea de aici îi este lui o patrie grosolană și supusă putreziciunii, descompunerii și morții – o patrie cu desăvârșire străină.
Totuși, omului îi este dată această lume străină spre punerea lui la încercare, spre a se vedea dacă este vrednic de traiul în patria lui adevărată, Împărăția Cerurilor.
Aceste rostiri ale Mântuitorului au totuși unul și același înțeles. O, cât de adânc și de adevărat este el! Precum lumina împrăștie întunericul, tot așa aceste cuvinte ale Mântuitorului alungă confuzia care se poate naște din întrebarea: în ce scop a venit omul în lume? Și: ce este chemat el să facă în ea? Oricine este vrednic să citească cu o înțelegere curată, înțelege deplin răspunsul la aceste întrebări din cuvintele Mântuitorului despre care ne este acum vorbirea.
Prin urmare, să înțelegem că Dumnezeu nu va dărui darurile cele duhovnicești, adică darul cunoașterii sau al credinței sau al dragostei sau al curăției sau al prorociei sau al facerii de minuni sau al stăpânirii peste duhurile necurate sau al dreptei socotințe sau al vederii celor cerești – celui care rău și-a cheltuit darurile mai mici, folosindu-le la rău și nu spre slava lui Dumnezeu, așa cum a făcut fiul cel risipitor cu moștenirea părintească; iar darurile acestea mai mici sunt: darul sănătății, al averilor pământești sau al prestigiului personal printre oameni sau în societate sau al cunoașterii lumii, sau orice altă înnăscută îndemânare sau pricepere.
O, Stăpâne Doamne Mult Milostive, ajută-ne nouă în credința cea către Tine, ca bine să chivernisim ceea ce Tu ne-ai încredințat, Căci Ție se cuvine toată slava și mulțumita în veci. Amin.
Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, 19 feb, Ed. Cartea Ortodoxă, 2005
