Iubirea, unul dintre cele mai înălțătoare sentimente

Iubirea, unul dintre cele mai înălțătoare sentimente care ne apropie de semeni și de Dumnezeu

Iubirea, unul dintre cele mai înălțătoare sentimente care ne apropie de semeni și de Dumnezeu. Știm din Biblie sau Sfânta Scriptură că nu putem afirma că Îl iubim pe Dumnezeu pe care nu-L vedem și să că nu îi iubim pe oamenii pe care îi vedem. Este o contradicție… așa ceva nu se poate!

Omul deși a căzut în păcat, și a pierdut ca urmare a acestui fapt asemănarea, a păstrat chipul. Omul este „chip al Chipului”, cum spunea un coleg de al meu în anul 3 de facultatea de Teologie Pastorală, la licență în cadrul examenului pe care l-am susținut la cursul de Morală. Pentru aceasta era singurul care primea nota 10 din anul nostru la părintele profesor Răducă. Așadar pe Dumnezeu Tatăl care este transcendent, depășind timpul și spațiul, nu Îl putem vedea. Nici Moise nu a putut să Îi vadă fața, ci doar spatele. Prin Dumnezeu- Fiul întrupat pentru prima oară putem ajunge la un Dumnezeu imanent, care devine palpabil și care poate fi văzut în icoane sau poate fi trăit prin viață noastră curată în rugăciune și asceză (exercițiu). Și de Care chiar ne putem împărtăși, dacă facem un efort – o jertfă în măsura în care poate fi singurul timp liber disponibil în această goană nebună* după cele materiale, uitând de cele spirituale. Așadar ca urmare a păstrării chipului, prin iubirea curată a aproapelui conform Matei 25, 40 („Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.“) putem ajunge mai ușor la Dumnezeu.

Cunoaștem că Dumnezeu este Iubire, însă noi putem să ajungem doar la o cunoștința a unei iubiri superficiale, de suprafață. Așa cum putem să ne creăm propriului nostru dumnezeu, prin faptul că nu avem nevoie de o rugăciune într-un cadru comunitar la Biserică, așa putem să nu ajungem să descoperim iubirea lui Dumnezeu. Părintele Nicolae Steinhardt afirmă în titlul unei cărții de sa că „Dăruind vei dobândi”. Categoric doar dăruind vei dobândi, iar iubind oamenii vei fi iubit de ei. Dumnezeu nu are nevoie de condiționări de genul acesta. Sfinții prin faptul că au devenit hristofori (purtători de Hristos), și au trăit și trăiesc viața lor (sfinții în viață) urmând Calea, Adevărul Viața, conform învățăturilor lui Iisus Hristos, pot iubi și ei necondiționat, inclusiv pe vrăjmași. Iar pentru oamenii care pot ajunge teoretic, și poate chiar practic, la un nivel al iubirii celor apropiați, al iubirii celor care îi și ne iubesc, acesta este testul iubirii cu adevărat dumnezeiești.

În epistola I către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel oferă o dovadă a ceea ce reprezintă Dragostea sau Iubirea. Scoate în evidență puterea ei și faptul că dacă toate se vor sfârși, Iubirea însă va dăinui pentru totdeauna, fiind mai presus decât Credința și decât Speranța (Nădejdea), care amândouă asemenea Dragostei sunt tot virtuți teologale.

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.I Corinteni capitolul 13.

sursă icoană: doxologia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

EVANGHELIA ȘI APOSTOLUL ZILEI